Primăria municipiului Botoşani aduce la cunoștința cetățenilor faptul că în perioada următoare se lucrează la întreținerea aliniamentului median de pe strada Calea Națională, una dintre arterele vitale ale orașului, atât din punct de vedere al traficului rutier, cât și al celui pietonal.
“Nu s-a putut interveni până acum din cauza ploilor din ultima vreme. Sperăm ca pâna la sfârșitul acestei săptămâni să finalizăm lucrările de întreținere, dacă ne permit condițiile meteorologice. În următoarea perioadă va începe montarea pergolelor și a jardinierelor, conform proiectului”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Totodată, Primăria municipiului continuă procesul de reamenajare al cartierelor din orașul Botoșani prin montarea de gard metalic, tăierea copacilor uscați și toaletare, montarea de bănci. Se efectuează astfel de lucrări în diferite zone ale orașului: Strada Independenței, Aleea Călugăreni, Bulevardul Mihai Eminescu – Strada Prieteniei, Strada Octav Onicescu.