Un numar de 13 microbuze scolare noi vor ajunge in judetul Botosani. Consiliul Judetean a solicitat 37 de microbuze scolare pentru transportul elevilor, iar Ministerul Dezvoltarii a alocat doar 13 intr-o prima etapa, urmand ca in etapa a doua, care se va desfasura in perioada iulie-septembrie, sa fie analizate si celelalte solicitari. Astfel, microbuzele scolare vor ajunge la Avrameni, Corni, Cosula, Cotusca, Cristinesti, Curtesti, Draguseni, Frumusica, Nicseni, Roma, Todireni, Ungureni, Vaculesti.
Presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, s-a declarat nemultumit de repartizarea facuta, intrucat, spune el, au fost avantajate localitatile conduse de PSD-isti, ori de liberali care joaca la doua capete.
„Din 37 de solicitari, 31 au fost declarate eligibile. Spun ca neeligibile sunt solicitarile de la orasele, Bucecea, Darabani, Flamanzi, Stefanesti, Saveni si municipiul Dorohoi. Se vede clar cum a fost facuta repartizarea. Noi am solicitat 37 de microbuze si le-am pus corect, dupa solicitarile tuturor primarilor si au venit repartizarile de mai sus. In tura a doua au ramas PNL-istii si PDL-istii„, a mentionat Florin Turcanu.
Pentru anul 2015, au ramas in schema localitatile Adaseni, Blandesti, Calarasi, Cordareni, Cristinesti, Durnesti, Leorda, Manoleasa, Mihai Eminescu, Paltinis, Pomarla, Radauti Prut, Rauseni, Sendriceni, Sulita, Trusesti, Tudora si Unteni.