Fratele liderului PNL, Florin Ţurcanu, a rămas fără loc de muncă. După ce şi-a depus candidatura la europarlamentare, Mihai Ţurcanu nu a mai mers nicio zi la serviciu.
El a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ca urmare a retragerii PNL de la guvernare, iar de atunci- spune el- trăieşte din banii soţiei.
Mihai Ţurcanu ar fi putut să revină pe postul de medic veterinar, ca angajat al Direcţiei Sanitar- Veterinare, însă şi-a menţinut suspendarea din funcţie în speranţa că va pleca consilier al europarlamentarului Eduard Helvig.
Angajarea pe acest post a fost amânată până la 1 septembrie, astfel încât acesta va rămâne „întreţinutul” familiei.
Saracul de el, face foamea! Sa-l treaca la ajutor social.
Pentru cei care vor sa-i de o mana de ajutor, sunt rugati sa doneze 25% din veniturile lunare in conturile PNL+PDL, deschise la toate bancile din tara!