Cadre medicale cu probleme psihice, depistate în urma unui control medical

cadre medicaleMai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean „Mavromati” au fost depistate cu probleme psihice în urma controlului medical anual care este în curs de desfăşurare. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean, controlul, care este făcut de medici de medicina muncii, a scos la iveală tulburări de comportament  în cazul unor angajaţi ai spitalului.

De altfel, managerul Spitalului Judeţean a solicitat ca anul acesta cei peste 2000 de angajaţi să fie supuşi unei testări psihologice, iar unde se impune şi unei testări psihiatrice, după ce o asistentă a spitalului a încercat să se sinucidă.

Din declaraţiile date de medicii care examinează s-a constatat că bolile psihice sunt în creştere. Este ştiut faptul că există un deficit de personal insuficient, lucru care se răsfrânge asupra imposibilităţii de a-şi lua concedii de odihnă, conform programării, situaţie care conduce şi la relaţii tensionate în cadrul colectivului. Parte din probleme sunt generate şi de problemele financiare ale fiecăruia, dar asta nu înseamnă că sunt un pericol nici pentru colegi, nici pentru pacienţi„, a declarat Ioan Asaftei, director îngrijiri la Spitalul Judeţean.

like facebookPersoanele depistate cu probleme psihice sunt luate în evidenţă pentru tratament şi monitorizate. Evaluarea medicală periodică continuă până la sfârşitul anului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *