Un bărbat, din comuna Coşula, a făcut o descoperire, luni, mai puţin obişnuită, în timp ce săpa în curte pentru construcţia unui gard. Acesta a găsit o grenadă defensivă şi a anunţat autorităţile.
Pirotehniştii de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au stabilit că grenada putea exploda la orice acţiune mecanică.
Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
„Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, se arată într-un comunicat al IJSU