Portariuc anunţă reducerea chiriilor la spaţiile existente din Centrul vechi

centrul vechiSpaţiile din Centrul vechi care aparţin municipalităţii au fost închiriate în totalitate, după aproape doi ani de când au fost renovate. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că urmează ca în următoarele săptămâni să fie deschise şi celelalte spaţii şi, pentru a nu crea a concurenţă neloială faţă de ceilalţi comercianţi din zonă, reprezentanţii municiplaităţii au în vedere reducerea chiriilor existente în zonă.

like facebookÎn Centrul Vechi, după o perioadă destul de lungă în care unii şi alţii spuneau că nu se va face nimic, atât colegii noştri din PNL, cât şi cei din PDL s-au declarat învinşi spunând că nu se va putea face niciodată nimic acolo, că nu văd modul cum se implică municipalitatea şi incapacitatea agenţilor economici de a veni acolo şi a deschide afaceri, iată că au venit acolo. Cu ajutorul nostru se va revitaliza şi această zonă, mai ales cu un proiect pe care îl avem în vedere, acela de a reduce chiriile şi pentru celelalte spaţii comerciale existente în Centrul Vechi„, a spus Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *