Peste 64% dintre absolvenţii de gimnaziu din judeţul Botoşani au promovat Evaluarea naţională. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma centralizării rezultatelor obținute de candidații înscrişi, mediile peste 5, în judeţul Botoșani, reprezintă 64,11% , respectiv 66.85% – limba și literatura română şi 65.77% – matematică. Din totalul candidaţilor, un număr de 66 au obținut nota 10 la matematică şi şapte candidați au obținut nota 10 la limba și literatura română.
Contestațiile se pot depune, în intervalul 16,00 – 20,00, la sediul școlii unde a candidatul a susținut probele scrise. Rezultatele finale vor fi afișate la data de 1 iulie 2014.
Notele la centrele din municipiul Botoşani au fost mult mai mari decât în anii anteriori când predominau şi note de 2, 3 sau 4. La Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, de exemplu, cea mai mare medie a fost de 9,75, iar cea mai mică de 6,30. Nici la Şcoala 11 Botoşani nu au fost medii sub 5.