Primarul Ovidiu Portariuc a promis că va oferi un apartament celui mai bun licean, în cadrul unui concurs ce urma să se organizeze după finalizarea cursurilor, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Edilul a spus că nu a uitat acest aspect şi că cei mai buni liceeni vor fi luaţi în evidenţa municipalităţii, iar apartamentul promis va fi oferit după ce vor fi construite blocurile ieftine pentru tineri.
„Nu am uitat. Lucrăm la varianta asta de proiect. Îi vom lua în evidenţă. Vom vedea pe cei care îndeplinesc cerinţele, vor rămâne în baza de date, iar în momentul când vom avea construit acel apartament, sper eu că în doi ani, vom găsi o formulă prin care să-i putem ajuta„, a menţionat Portariuc.
Edilul municipiului a anunţat în luna ianuarie că vrea sa-i stimuleze pe elevii botosaneni sa invete. Acesta a spus atunci ca va organiza un concurs la care să participe elevii din toate ciclurile de invatamant, cu medii de peste 9, premiul mare fiind un apartament ce va fi oferit prin sponsorizari unui licean.