Hotărârea de Consiliu Local privind susţinerea financiară din bugetul local a cheltuielilor comune cu energia termică precum şi a cheltuielilor cu apa-canal şi gunoi menajer a fost revocată. Asta după ce Instituţia Prefectului a considerat că hotărârea cu pricina este nelegală, invocându-se lipsa oricărui cadru legal care să permită plata unor astfel de cheltuieli comune din bugetul local al municipiului Botoşani. De asemenea, Instituţia Prefectului a manifestat intenţia de a ataca actul administrativ în instanţă, în cazul în care hotărârea nu va fi revocată.
Joi, proiectul privind revocarea hotărârii a fost suspus votului consilierilor, stârnind critici din partea iniţiatorilor, consilierii PNL şi PDL.
„Domnul primar din PSD, domnii consilieri din PSD au fost împotriva decontării cheltuilelilor la spaţiile comune de către CL. Este o măsură care se adresa celor necăjiţi, celor oropsiţi de soartă. Ne-au sfidat, ne-au minţit pur şi simplu, umblând cu tot felul de declaraţii demagogice şi lipsite de fundament în campania electorală„, a spus viceprimarul Eugen Ţurcanu.
La rândul său, primarul Ovidiu Portariuc a spus că doar proiectul privind preluarea cheltuielilor comune la termoficare rămâne în discuţie.
„A fost discutat în grupurile de lucru, proiect care în prezent este în faza de avizare a Oficiului Concurenţei şi celălalt proiect (nr. cel propus de PNL privind preluarea plăţilor şi la apă şi gunoi), care nu vreau să comentez dacă este legal sau nu, a fost propus de a demonstra că acest proiect privind preluarea plăţilor comune nu ar putea fi dus la îndeplinire. Să nu confundăm cele două lucruri. Vom vedea răspunsul Oficiului Concurenţei, aşteptăm şi avizul Ministerului Finanţelor, iar când vom avea aceste concluzii ne vom aşeza la masă pentru discuţii„, a menţionat Portariuc.