Un bărbat, de 48 de ani, din comuna Viişoara a fost transportat cu elicopterul SMURD la Iaşi, marţi după amiază, după ce a suferit mai multe răni grave în urma unui eveniment rutier.
Corneliu Butnaru a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit grav în zona capului. Transportat, cu o ambulanţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe, medicii i-au acordat primul ajutor şi au solicitat un elicopter pentru transferul acestuia la o unitate medicală din Iaşi.