Sala de spectacole a cinematografului „Unirea” din municipiul Botoşani, va găzdui vineri, 27 iunie 2014, începând cu orele nouă festivalul concurs de interpretare muzicală „Ion Blăjan” al artiştilor amatori nevăzători din România.
Acţiunea se va desfăşura pe două secţiuni: folclor şi romanţe.
La secţiunea folclor vor evolua solişti vocal şi instrumentişti la trei categorii de instrumente: cu corzi, de suflat şi instrumente cu clape. Tot la secţiunea folclor se vor întrece formaţiile câtorva filiale din ţară.
Juriul va fi alcătuit din interpreţi de renume din judeţul Botoşani.
Acţiunea se va desfăşura în parteneriat cu Primăria municipiului Botoşani în cadrul proiectului „Botoșani- Capitala muzicală estivală a României”.