Primăria municipiului Botoşani informează cetăţenii oraşului că a fost semnat contractul de execuţie lucrări de reabilitare termică a celor trei blocuri care fac obiectul proiectului „Reabilitarea termică în vederea creşterii eficienţei energetice a 3 blocuri de locuinţe din municipiul Botoşani”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Acest prim contract include trei blocuri de locuințe: blocul nr. 14, sc. A, B – strada Tudor Vladimirescu (38 apartamente), blocul nr. 21, sc. A, B, C – str. Împărat Traian (57 apartamente), blocul nr. 40, sc. A, B, C, D, E – str. Săvenilor (77 apartamente).
“Au fost predate amplasamentele si au început lucrările de modernizare ale celor trei blocuri de locuinţe incluse în primul contract de reabilitare termică. Acest program de reabilitare termică vine în sprijinul cetăţenilor, scopul fiind în primul rând scăderea facturilor botoşănenilor la energie termică, cu cel puţin 40%. Programul va continua şi, de aceea, aşteptăm cât mai mulţi botoşăneni la sediul Primăriei pentru a se înscrie”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Valoarea totală a proiectului este de 3,4 milioane de lei, iar din această sumă, circa 1,8 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă asigurată din fondurile Uniunii Europene, ceea ce înseamnă aproximativ 60% din suma finală. Diferenţa va fi finanţată din resursele Primăriei (30%), asociaţiile de proprietari contribuind doar cu 10% din suma totală.