Muncitorii firmei băcăuane Instal Design SRL au reluat, de miercuri, lucrările de modernizare a Vămii Racovăţ, anunţă primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu. Potrivit acestuia, firma din Bacău lucrează atât la finisajele interioare, cât şi la exterior.
El speră ca, la finalizarea lucrărilor, să fie efectuate toate demersurile diplomatice pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei închis în urmă cu patru ani.
„Multumesc premierului si parlamentarilor care au sustinut si sustin deschiderea punctului vamal Racovat , obiectiv important pentru comunitatea noastra si pentru judetul Botosani, in general. Dupa patru ani de asteptare se pare ca lucrurile prind contur si se estimeaza finalizarea lucrarilor in luna august. Ne punem sperante ca de aceasta data constructorul va duce la bun sfarsit lucrarea in termenul stabilit iar oficialitatile regionale vor face tot posibilul sa redeschida oficial punctul vamal anul acesta. Am vazut o preocupare deosebita din partea conducerii ANAF Regionala Iasi, institutie in subordinea careia se regaseste aceasta vama. Avem deja proiecte transfrontaliere cu parteneri din Ucraina, iar pe viitor exista posibilitatea implementarii unor proiecte importante pentru comunitatile locale din judetul Botosani si din Tinutul Hertei. Sunt multe argumente de ordin economic, social, cultural si, nu in ultimul rand, istoric care fac imperios necesara redeschiderea acestei porti catre Ucraina”, a spus Dumitru Chelariu.