Caz deosebit la Maternitate, după ce o femeie, de 31 de ani din Botoşani, a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, în stare critică la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie. Femeia s-a simţit rău şi nu ştia de ce, iar în urma investigaţiilor medicilor s-a constat că era însărcinată şi că fătul era mort de o lună.
Pacienta mai are încă 3 copii, iar medicii au trebuit să o supună mai multor intervenţii chirurgicale, după ce a dat în septicemie.
Mihaela Miler, director medical la Spitalul Judean Mavromati a declarat că tratamentul cu pacienta a costat spitalul peste 54.000 de lei.
Femeia este încă internată Maternitate, iar starea ei este favorabilă.
„A fost problemă de plasmă de sânge proaspăt. Pacienta a venit cu sarcina oprită în evoluţie după 4 săptămâni. A fost operată şi reoperată şi iar operată şi reoperată. A făcut septicemie, a trebuit tratată cu sânge şi antibiotice scumpe. Plasma a costat foarte mult, sângele proaspăt a costat foarte mult. Pacienta este în prezent cu o evoluţie favorabilă. Am înţeles că a venit târziu la spiat, dar a fost salvată”, a afirmat Mihaela Miler.
se pare ca ca de multe ori noi finantam incompetenta unora – aici e clar – spitalul nu ar fi cheltuit atata daca dignosticul ar fi fost pus corect din prima (sau o investigatie completa ar fi costat prea mult?) – „zgarcitul mai mult pagubeste” este o zicala!
conteaza ca s-au cheltuit multi bani sau ca a fost salvata o viata …..doar una ……pentru ca daca si-ar face meseria cum trebuie nu ar fi ajuns aici…..rusine…
Când salvezi o viață te mai gandesti la bani? I-a pus cumva doamna director din buzunarul dumneaei? La ce mai plătim CAS? ca să facă ei socoteli cât cheltuiesc cu noi în caz de o nenorocire?