Foto! Deţinuţii, folosiţi la lucrările de la Stadionul municipal. Vezi când va fi gata investiţia!

lucrari stadion detinuti 1Lucrările la nocturna Stadionului municipal precum şi instalaţia de încălzire a gazonului sunt realizate şi cu ajutorul deţinuţilor. Pentru că forţa de muncă specială este mai avantajoasă financiar, constructorul a apelat la Penitenciarul Botoşani. Investiţia se ridică la 4,95 milioane lei.

like facebookFirma din Cluj a subcontractat lucrarea unei companii locale, Elsaco, şi ideea principală este că folosim forţă de muncă principală şi câştigă bani cei de pe plan local„, a spus viceprimarul Eugen Ţurcanu.

lucrari stadion turcanuViceprimarul municipiului, împreună cu consilierii locali Gheorghe Iavorenciuc şi Marius Buliga, au inspectat lucrarea. Potrivit viceprimarului, FC Botoşani va juca, cu siguranţă, primul meci acasă.

Din discuţiile avute cu constructorul în ultimele zile, după vizita pe şantier, am primit garanţia că în perioada 25 iulie-7 august vor termina de efectuat încălzirea în gazon, iar până în data de 15-20 august să fie refăcută suprafaţa de joc pentru primul meci pe care FC Botoşani îl are acasă. La sfârşitul lunii iulie s-a primit la fel garanţia şi s-au făcut comenzile pentru a fi livrate materialele pentru proiectul luminotehnic, şi aici mă refer la stâlpi, reflectoare, pentru ca aceştia să fie echipaţi la începutul lunii august şi montaţi. La sfârşitul lunii iulie trebuie să fie gata şi branşamentele de energie electrică„, a spus Ţurcanu.

stadion 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *