O tânără, de 20 de ani, a fost arestată, luni, de poliţiştii botoşăneni împreună cu colegii lor din Iaşi.
Elena Asaftei a fost arestată, în lipsă, de Tribunalul Botoşani în luna marte 2013, după ce nu a putut fi identificată.
Tânăra, din Cotnari, a revenit de curând la domiciliu, iar poliţiştii au descins la locuinţa ei şi au pus în aplicare mandatul de arestare. Aceasta se află în prezent în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
Tânăra face parte dintr-o grupare, de 7 persoane, anihilată de procurorii DIICOT şi care a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism. Potrivit anchetatorilor, membrii grupări au racolat şapte tinere din mediul rural, din zona oraşului Săveni.
Sub promisiunea unor câştiguri imediate au fost introduse în reţea, însă ulterior au fost obligate să se prostitueze în Botoşani cât şi în Franţa şi Italia. Minorele au fost exploatate sexual atât pe teritoriul municipiului Botoşani, cât şi pe teritoriul Franţei şi Italiei.
De asemenea, aceştia s-ar fi ocupat şi de racolarea de clienţi, prin intermediul unor site-uri de profil, pentru ca ulterior să colecteze sumele obţinute de tinere din activitatea de prostituţie.