Cei peste 2000 de angajaţi ai Spitalului Judeţean ar putea rămâne fără o parte din sporurile pe care le primesc, dacă noul contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu va fi unul mai mare. Unitatea spitalicească are la această dată datorii de 12 milioane lei, spitalul acumulând lunar datorii de 700.000 lei. Florin Ţurcanu, preşedintele CJ, susţine că în cazul în care bugetul va fi insuficient, va trebui să se recurgă la măsuri extreme şi nu pe placul angajaţilor: tăierea sporurilor. Şeful CJ mai spune că disponibilizări nu pot fi făcute, întrucât şi aşa personalul este insuficient.
„Noi primim în fiecare lună 65 de miliarde lei vechi de la Casa şi noi avem doar cu salariile cheltuieli de 61,5 miliarde lei vechi, iar procentul de ocupare a organigramei este de 66%. Singura soluţie este să avem un contract mai mare cu Casa, iar dacă nu vom avea, va trebui să intrăm în rediscutarea salarizării. Vom scoate lumea în stradă sigur. Afară nu pot să dau şi trebuie să le luăm toate sporurile. Nu mă gândesc la asta, dar dacă nu vor fi bani nu avem altă alternativă„, a spus Ţurcanu.
Conducerea Consiliului Judeţean urmează să aibă o discuţie pe această temă şi cu sindicatele locale din sănătate. Ţurcanu a mai spus că în această situaţie trebuie să se implice inclusiv prefectul Costică Macaleţi, care a promis că împreună cu parlamentarii va face demersuri la nivel naţional pentru rezolvarea situaţiei.
Situaţia este cu atât mai disperată cu cât unitatea trebuie să plătească şi tichetele de masă ale salariaţilor, obţinute în urma acţiunilor în instanţă.