Fostul fotbalist, Ionel Ganea, a ajuns la Botoşani. Vezi de ce!

ionel ganea botosaniFostul fotbalist, Ionel Ganea, a ajuns, miercuri, la Botoşani fiind însoţit de de un avocat.

like facebookAcesta s-a prezentat la Tribunalul Botoşani pentru a ataca o hotărâre ce îl pune la plata a 52.000 de euro către fostul club la care a activat ca antrenor, Univeristatea Cluj.

Procesul a fost intentat  şi câştigat de administratorul judiciar al clubului ardelean, societatea A&A Consultans IPURL.

Banii reprezintă chiria plătită de club pentru locuinţa unde acesta a stat în perioada cât a antrenat echipa, respectiv 40.000 de euro, precum şi salariile primite fără drept în lunile octombrie şi noiembrie 2013, 12.000 de euro, perioadă când el nu mai antrena echipa.

Reprezentanţii clubului susţin că, în luna septembrie anul trecut, comitetul creditorilor, format după ce clubul a intrat în insolvenţă, nu a mai fost de acord cu pretenţiile financiare ale antrenorului, solicitând renegocierea contractului în sensul reducerii salariului de la 4.000 de euro pe lună la 2.000 de euro pe lună, precum şi a contravaorii chiriei, noul cuantum fiind de doar 400 de euro pe lună.

Ganea a fost înştiinţat de administratorul judiciar de decizia creditorilor, însă nu a răspuns, motiv pentru care, clubul, la 30 septembrie 2013, a notificat FRF privind denunţarea unilaterală a contractului cu antrenorul.

În acelaşi timp, judecătorii Tribunalului Botoşani trebuie să judece şi dosarul insolvenţei clubului Univeristatea Cluj, dosar ce a ajuns la Botoşani printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *