Zeci de angajaţi ai operatorului de apă au fost daţi în judecată chiar de compania la care lucrează pentru că au luat salarii nejustificat de mari. Acţiunile au fost deschise la începutul lunii iunie şi privesc 40 de salariaţi ce au avut venituri salariale mai mari faţă de plafonul legal, în perioada 2010-2012.
Neregulile au fost descoperite în urma unui control al Camerei de Conturi efectuat la Nova Apaserv, iar prin sonsaj au fost analizate salariile mai multor salariaţi şi s-a constat că a fost depăşit plafonul salarial cu câteva sute de lei de persoană, după ce s-au încasat bani pentru mai multe funcţii.
Operatorul de apă a fost obligat de auditori să verifice toate salariile încasate în perioada verificată şi să recupereze banii de la cei care au avut cumul de funcţii. Cei 40 de salariaţi daţi în judecată au încasat, potrivit primelor estimări 200.000 de lei. În paralel Nova Apaserv a contestat şi raportul Camerei de Conturi la Tribunalul Botoşani.
” Este un paradox pentru că în acea perioadă s-au plătit doar 80% din cuantumul salariilor. Noi avem acum procese atât cu angajaţii cât şi cu Camera de Conturi. Cel mai probabil se vor suspenda acţiunile cu angajaţii până la soluţionarea contestaţiei împotriva raportului”, a declarat Gabriel Cârlan, directorul societății de apă.
CRED TREBUIE SA VERIFICATI SI SALARIILE PE CARE FOSTA CONDUCERE DE LA CALOR MODERN SI-A APROBAT-O!
SALARIILE DIN CONDUCEREA PORTOCALIE A LUI FOTOGRAFUL SEF, ERA MULT MAI MARE CA A LUI FLUTUR!!