Accident spectaculos de circulație produs sâmbătă, 7 iunie 2014, în jurul orei 16:05, pe strada Vasile Alexandri din Dorohoi, în dreptul Colegiului Național „Grigore Ghica” și a Catedralei.
Din primele cercetări se pare că Elena A., în vârstă de 43 de ani, șoferul unui autoturism Touareg, venea de pe strada Grigore Ghica și a virat dreapta pe strada Vasile Alexandri. Conform polițiștilor, aceasta a luat virajul prea scurt, urcându-se cu ambele roți pe trotuar, moment în care mașina a fost dezechilibrată, răsturnându-se pe cupolă. Atât șoferița cât și soțul acesteia, pasager pe locul din dreapta, au scăpat fără nicio zgârietură.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției Dorohoi și un echipaj de poliție mixt cu jandarm. Elena A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Având în vedere faptul că mașina era asigurată „FULL CASCO”, la locul accidentului s-a deplasat un buldo-excavator care a repus mașina pe roți, urmând ca proprietarul să se prezinte la agenția de asigurări pentru a-și recupera paguba.
Sursa: DorohoiNews.ro