„Să nu mai etichetăm oamenii fără să-i cunoaştem”, aceasta ar fi ideea spectacolului „Clubul etichetelor”, care va avea premiera, sîmbătă şi duminică, la Teatrul Mihai Eminescu, începând cu ora 19.00.
Spectacolul regizat de Lenuş Moraru este de fapt o colaborare între actorii teatrului şi liceenii din Atelierul de teatru coordonat de regizorul spectacolului, şi se adresează cu precădere adolescenţilor, părinţilor şi profesorilor fiind vorba despre prieteniile, probleme, inamiciţiile pe care adolescenţii de azi le au.
Inedit este faptul ca întreg spectacolul este o adaptare după un text de John Hugues realizată de o elevă de liceu, în clasa a XI-a, membră de asemenea în Atelierul de teatru, respectiv Ilinca Ana Maria Prisacaru.
În afară de tinerii actori, dintre care îi amintim pe Alexandra Vicol, plecată de pe băncile Atelierului, acum angajată la Teatrul Mihai Eminescu, sau doi aflaţi la debut respectiv Anca Pasdcu şi Alexandra Acalfaoae, mai fac parte din distribuţie şi actorii cu experienţă Daniela Bucătaru şi Bogdan Horga.
Distribuţia exactă a spectacolului este următoarea:
Alexandra Vicol, Anca Pascu, Alexandru Dobynciuc, Alexandra Acalfoae, Vlad Volf, Bogdan Horga, Daniela Carmen Bucataru