Secţia de Obstetrică şi Ginecologie, verificată din nou. Vezi de ce!

maternitateConducerea Spitalului Judeţean infirmă o parte din acuzaţiile aduse de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate la adresa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie. Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că problemele de natură medicală constate de CAS în urma controlului, în special cele care fac referire la legalitatea internărilor, vor fi contestate. Managerul spitalului recunoaşte, însă, că au fost depistate fişe de observaţii completate incorect şi incomplet în unele cazuri.

Iliuţă mai spune că în urma controlului Casei nu au fost depistate fraude financiare şi nici cazuri de malpraxis care să pună viaţa pacienţilor în pericol.

Responsabilitatea corectitudinii completării şi a corectitudini foii de observaţie este în sarcina medicului curant, nu în ultimul rând problemele care s-au constatat pot aparţine şi medicilor şefi de secţie care au obligaţia de a superviza aceste foi de observaţii. Confirmăm deficienţele constatate de comisia de control şi am început să luăm şi nişte măsuri. Începând de astăzi (nr. miercuri) este auditul intern al Spitalului Judeţean pentru a verifica şi extinde aria controlului. Pentru cea de-a doua problemă, de natură medicală, s-a incriminat modul de respectare a criteriilor de internare prin urgenţă. A fost vorba în general de criteriul 7. Nu confirmăm în acest sens opiniile comisiei de control şi vom transmite casei obiecţiunile noastre„, a menţionat Iliuţă.

like facebookManagerul unităţii spitaliceşti susţine că declaraţiile oficialilor CAS Botoşani cu privire la „dezastrul” din Maternitatea Botoşani sunt inoportune şi apriori făcute câtă vreme nu li s-a dat dreptul la apărare.

Declaraţiile făcute pe zona medicală sunt grave, pentru că afectează încrederea pacientului în spital. Vreau să spun că din acest punct de vedere, colectivul Spitalului Mavromati transmite pacienţilor din Botoşani că pot să aibă încredere, în continuare, în maternitate, că toate problemele semnalate acolo nu au pus în pericol în niciun moment viaţa pacientelor şi nici într-un caz nu a produs prejudicii de natură medicală„, a mai spus Iliuţă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *