Consilierii locali au desemnat, vineri, două persoane care să reprezinte Consiliul Local în instanţă, în procesul intentat de fostul viceprimar Cosmin Andrei. Astfel, în urma unor discuţii aprinse între consilieri, a fost desemnat să reprezinte CL secretarul Primăriei, Ioan Apostu şi şeful serviciului juridic din Primăria Botoşani.
„Aş fi vrut să mă autopropun să reprezint Consiliul Local în instanţă, dar din păcate nu am studiile necesare”, a spus ironic consilierul local Florin Ghiorghiţa.
Fostul viceprimar Cosmin Andrei a formulat către Consiliul Local al municipiului Botoşani o plângere prealabilă prin care solicită revocarea hotărârilor de CL prin care s-a dispus schimbarea sa din funcţie, precum şi a celor două hotărâri privind alegerea lui Eugen Ţurcanu pe funcţia de viceprimar.
El susţine că hotărârile respective au fost adoptate cu nerespectarea legii.