Lucrările făcute de Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea şi modernizarea mai multor poduri şi podeţe, sunt puse la îndoială de specialiştii de la Serviciul de Gospodărire a Apelor.
Mihai Aroşoaie, directorul SGA a prezentat, în cadrul colegiului prefectural, un raport în baza inspecţiilor efectuate, alături de prezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu şi Prefectură, în perioada 15 aprilie-20 mai.
Astfel, au fost constatate nereguli în comuna Copălău, unde mai multe podeţe subdimensionate opturează albia râului ce traversează localitatea. În comuna Hăneşti, în localitatea Moara Jorii, reabilitarea unui pod s-a făcut prost şi albia este de asemenea opturată.
„Este opturată albia răului Başeu prin construirea de către CNI a unui pod de tuburi subdimensionat şi care practic opturează cursul de apă. Am înţeles că au mai făcut nişte lucrări de genul acesta în judeţ şi ar trebui verificate”, a declarat Mihai Aroşoaie.
Deficienţe au mai fost constatate, la modul de salubrizare a cursurilor de apă şi a şanţurilor, în localităţile arondate oraşului Flămânzi, în comunele Lunca, Prăjeni şi Hlipiceni.