Un preot din satul Costeşti, comuna Răchiţi, conduce un ansamblu popular foarte bine cotat la nivel naţional. Preotul este profesor de religie, iar ideea de a înfiinţa acest ansamblu i-a venit chiar la orele de religie. Este vorba despre ansamblul Doina din Costești care, deşi înfiinţat în anul 2011, are premii și trofee la cele mai importante festivaluri din judeţ şi din ţară. Ansamblul este compus din soliști de muzică populară și dansatori, iar copiii și tinerii care fac parte din el sunt din satul Costeşti, singura excepție fiind băiatul primarului din comuna Răchiți, Gheorghe Iacob.
Membrii ansamblului au vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani şi doi dintre ei au deja planuri de a da la Conservator sau Teologie, semn că munca la ansamblu i-a acaparat. Ansamblul este condus de preotul Bisericii din satul Costești, Ionuţ Caşcaval, care spune că a luat decizia de a înființa acest grup după ce a observat cum tradițiile populare nu mai capătă interes în ochii tinerilor.
„Dispariţia datinilor şi a tradiţiilor populare prin practicarea lor de către copii şi tineri, înlocuirea folclorului cu seri la discotecă, sâmbătă, dispariţia formaţiilor populare, lipsa motivaţiei de către tineri pentru purtarea costumului popular, toate acestea m-au pus pe gânduri și am ajuns la ideea formării unui ansamblu popular ajutat şi de faptul că eu predau religia la şcoala din Costeşti din anul 1998″, a spus preotul Ionuţ Caşcaval.
În prezent, ansamblul popular Doina din Costești are 12 perechi de dansatori (12 fete și 12 băieți) și 8 interpreți, toți elevi, majoritatea în clasele gimnaziale. Ideea formării acestui ansamblu a pornit doar cu gândul de a avea în componența lui numai cântăreți. Pe parcurs, plăcerea copiilor de a participa la spectacolele folclorice, de a îmbrăca portul popular l-a determinat pe preotul din sat să completeze formația cu dansatori.
„Am pornit în 2011 doar cu 7-8 copii numai cu interpreţi, după care am văzut că au potenţial, au talent vocal, le place să şi danseze, am continuat. Am văzut că se poate i-am trimis la Şcoala Populară de Artă pe mulţi pentru a se pregăti temeinic, pentru a studia mai bine canto. De anul trecut, avem şi dansatori. Eu am selectat pe cei cu talent vocal, iar domnul Mihai Fediuc de la Balada pe cei cu talent de a dansa”, mai povestește preotul.
Copiii şi tinerii din ansamblu cântă şi la Biserica din sat, de altfel aici au fost descoperiți după cum mărturiseşte coordonatorul lor.
„Copiii care cântă în ansamblu, sunt şi cei care cântă la Biserică. Noi avem două străni, una, în dreapta, cu oameni în vârstă, una, în stânga cu tineretul. La fiecare sărbătoare, ei sunt cei care dau răspuns la Liturghie”.
Odată deveniţi cunoscuţi în satul, comuna şi în judeţul lor datorită participarilor la spectacolele locale, dar şi premiilor obtinute la cele mai cunoscute festivaluri de folclor din judeţ şi din ţară, au venit şi primele recompense.
Anul trecut, pentru că aveau mare nevoie, tinerii din ansamblul Doina au primit 24 costume populare în valoare de 30.000 lei, graţie şi autorităţilor din comună, dar şi deputatului Tamara Ciofu, după cum a ţinut să precizeze preotul.
Din ansamblu, în afara de băiatul primarului din comuna Răchiţi, mai fac parte şi copiii preotului care conduce ansamblul, fata fiind solistă şi dansatoare, iar băiatul dansator.