Cadre didactice şi elevi din cinci ţări l-au vizitat pe prefectul judeţului miercuri dimineaţă, în cadrul unei ultime vizite din proiectul Comenius, implementat de Şcoala nr. 11. Letoni, ciprioţi, turci, unguri şi italieni, musafirii au ţinut să-şi prezinte impresiile despre învăţământul românesc, apreciind atenţia care i se acordă de către comunitate şi autorităţile politic – administrative.
„În Italia e foarte greu să-l întâlneşti pe prefect, de aceea apreciem foarte mult această întâlnire. Eu sunt a şasea oară în vizită la Botoşani, de aceea pot spune că sunt ca acasă şi că am văzut pas cu pas cum sistemele noastre de învăţământ au crescut împreună în aceşti doi ani.”, a fost mesajul din partea şefului delegaţiei italiene.
Reprezentanţii din Ungaria au explicat că educaţia din ţara vecină trece printr-o majoră schimbare, ale cărei rezultate le pot compara cu cele văzute în România. Profesorii au participat cu o zi înainte la festivităţile de sfârşit de clasa a XII –a la Liceul de Artă şi au fost impresionaţi de preocuparea pentru dezvoltarea talentelor şi abilităţilor copiilor, nu doar pentru asigurarea culturii generale.
În cadrul proiectului „Punţi culturale către viitor”, desfăşurat între 2012 şi 2014, s-a urmărit dezvoltarea competenţelor digitale şi lingvistice ale copiilor din şcolile partenere, aceştia realizând materiale on-line despre personalităţi culturale, tradiţii religioase, artă culinară şi toleranţă.
„Vă felicit, domnule director pentru modul în care vă implicaţi în promovarea şcolii nr. 11 şi a judeţului Botoşani totodată, pentru că aduceţi un plus de calitate actului didactic.”, a declarat şi prefectul Costică Macaleţi.