O femeie, de 63 de ani, din Dorohoi a fost, marţi, victima unei escrocherii pusă la cale de doi bărbaţi. Victima a fost sunată de un bărbat care s-a recomandat a fiind „Pătraşcu Daniel”, reprezentat al Ambasadei României în Anglia şi care i-a solicitat relaţii cu privire la membrii familiei sale, femeia având un fiu plecat din ţară.
După ce a aflat datele, excrocul i-a spus că fiul ei a fost implicat în producerea unui accident rutier în Londra şi este reţinut de poliţia londoneză.
Totodată, bărbatul i-a solicitat părţii vătămate să achiziţioneze trei cartele de telefonie mobilă reîncărcabile, în valoare de 25 euro şi să-i comunice codurile aferente.
După ce a primit codurile, bărbatul i-a solicitat să-i comunice şi numărul telefonului fix de la domiciliu, cerându-i totodată să se deplaseze urgent acasă, pentru că urma să fie contactată de un avocat.
La domiciliu, femeia a fost apelată pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat ca fiind „Dumitru Andrei” ( presupus avocat din oficiu al fiului).
La rândul său, acesta i-a solicitat părţii vătămate să depună prin serviciul de transfer bancar Western Union, pe numele unei femei din municipiul Bucureşti, suma de 4.900 lei, reprezentând cauţiunea pentru eliberarea fiului său.
În cele din urmă femeia şi-a sunat fiul şi a aflat că acesta nu are nimic. Ulterior a depus o sesizare la Poliţia Dorohoi. Poliţiştii au deschis un dosar pentru înşelăciune.