Un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Ipoteşti a fost urmărit de polişţi, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce nu a vrut să oprească la semnalele agenţilor. Agenţii se aflau în localitate şi i-au făcut semn şoferului, însă acesta a accelerat, fiind prins la câteva sute de metri, după ce a fost urmărit cu maşina de poliţie.
Motivul pentru care bărbatul încerca să scape de poliţişti era că s-a urcat băut la volan. Acest lucru a fost dovedit după testarea cu apartul etilotest, unde a reeşit o concentraţie alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.