Sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost spart, în noaptea de duminică spre luni, hoţii pătrunzând în clădire printr-o intrare secundară. Furtul a fost descoperit, luni dimineaţă, de paznicul de serviciu. Acesta a observat uşa forţată şi a anunţat poliţia şi conducerea IŞJ.
Hoţii au folosit mai multe scule şi au intrat printr-o uşă de termopan pătrunzând în unul din birourile instituţiei şi sustrăgând două laptopuri. Instituţia are sistem de supraveghere, dar se pare că la momentul respectiv nu era funcţional.
” Eram în cabina de pază şi probabil m-au urmărit. Când am ieşit, am găsit uşa forţată”, a spus paznicul care era de serviciu la momentul respectiv.
Poliţiştii criminalişti fac cercetări prelevând probe de la faţa locului.
Inspectorii şcolari şi personalul instituţiei, care au ajuns la ora 8 la serviciu, au fost nevoiţi să stea afară mai bine de o oră, timp în care criminaliştii au strâns probe din birourile călcate de hoţi.
One thought on “FOTO. Sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost spart. Vezi ce au luat hoţii!”