Liderul PSD Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc, a mulţumit, duminică seară, alegătorilor din Botoşani pentru că au ieşit la vot la alegerile europarlamentare şi pentru că au susţinut PSD.
Vezi aici declaraţia lui Portariuc!
„În primul rând, vreau să le mulţumesc botoşănenilor care astăzi într-un număr foarte mare s-au prezentat la vot şi am avut o prezenţă care a depăşit prezenţa din 2009. Mulţumim botoşănenilor că au fost alături de noi cu un scor neaşteptat, un procent neaşteptat pentru noi”, a spus Portariuc.
El i-a transmis principalului său duşman politic, Florin Ţurcanu, următoarele: „E bine să ţină cont de mesajul pe care i-l trimit alegătorii”.
„Rezultatul confirmă încă o dată ceea ce am spus noi cu mult timp în urmă. Electoratul a sancţionat trădarea USL de către PNL. Lucrul acesta s-a făcut la vot. Nu se poate să primeşti un vot de încredere şi să-ţi baţi joc de încrederea oamenilor, să te aliezi cu oamenii lui Băsescu. Asta a făcut PNL. A fost o greşeală majoră şi astăzi a plătit pentru asta”, a adăugat Portariuc, care crede că USL poate fi refăcut, dacă se respectă principiile iniţiale ale USL