Gheorghe Sorescu, după rezultatele de la exit poll-uri: Rezultatul nu ne mulţumeşte, PNL nu va avea europarlamentar la Botoşani

gheorghe sorescu pnl botosaniLiberalii s-au arătat dezamăgiţi de primele rezultate publicate după exit poll-urile efectiate la alegerile europarlamentare. Vicepreşedintele PNL, Gheorghe Sorescu a precizat că cele 15 procente nu sunt nici pe departe mulţumitoare, iar la acest rezultat Mihai Ţurcanu nu va ajunge europarlamentar. Acesta a făcut apel la răbdare până la publicarea rezultatelor oficiale.

like facebook„După rezultatele de la exit poll-uri nu suntem mulţumiţi. La Botoşani cu siguranţă rezultatul este mult mai bun, dar vreau să aşteptăm rezultatele oficiale. Cred că cele din urmă vor fi mult mai bune şi sperăm să ne apropiem de 20%, rezultat care ni l-am stabilit ca ţintă. Dacă estimările se confirmă, atunci nici pe departe rezultatene nu sunt mulţumitoare. Mă surprinde procentul PSD-ului şi se datorează faptului că au ieşit cu precădere la vot persoanele în vârstă, deci nu a ieşit tineretul. Prezenţa este sub aşteptări. După exit poll-uri PNL va obţine, cinci maxim 6 europarlamentari”, a declarat Gheorghe Sorescu.

organizatia pnl botosani alegeri

4 thoughts on “Gheorghe Sorescu, după rezultatele de la exit poll-uri: Rezultatul nu ne mulţumeşte, PNL nu va avea europarlamentar la Botoşani

  1. FAMILIA BARONULUI TURCANU NU VA AVEA PARLAMENTAR, NU BOTOSANIUL!!
    RUSINE NE ESTE CU ASA BATAUSI GEN BASE!!
    HALAL DE PNL, PDL SI PMP=NULITATI!!!!!
    BRAVO MIRCEA DIACONU, CEL CARE A FOST DAT JOS DE PE LISTE PT. FRATE TURCANU!!
    CEI 3 TURCANU DE LA CJ SI PRIMARIE SI CARNE DE CAL NE FAC SA NE SIMTIM UMILITI!!!
    BRAVO PSD SI PONTA!!

  2. da TURCANU??? unde-i TURCANUUU????? v-a batut DIACONU cu tot cu partidul vostru de pupatori in TURCANUUU…..unde-i TURCANUUUU!!!???….

  3. Bai nehlaitule, votul pensionarilor / votul oamenilor in varsta este votul lor. Acceptati realitatea si nu mai molfaiti aiurea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *