Peste 100 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate secţii de votare.
Demarată pe 5 mai 2014, acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor pe timpul desfăşurării procesului electoral.
Pentru deficienţele care au întrunit elementele constitutive ale contravenţiei au fost aplicate 85 de avertismente.
Printre neregulile constatate au fost: neverificarea stingătoarelor din dotarea spaţiilor, nedotarea locaţiilor unde vor fi amenajate secţii de votare cu minim un stingător la 50 de mp, exploatarea unor instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, nemenţinerea în stare de funcţionare a iluminatului de siguranţă şi nemarcarea căilor de evacuare cu indicatoare de orientare.
Pe timpul controalelor, reprezentanţii locaţiilor unde vor fi organizate secţii de votare au fost instruiţi cu privire la respectarea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a procesului electoral.
Totodată, au fost verificate şi spaţiile unde vor fi depozitate toate materialele folosite în procesul electoral în vederea preîntâmpinării izbucnirii unor eventuale incendii, ocazie cu care au fost instruite persoanele care se vor ocupa cu depozitarea şi arhivarea acestor materiale.
Joi, un inspector de prevenire va efectua un control privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la sediul Biroului Electoral Judeţean, amenajat în cadrul Prefecturii Botoşani, şi la spaţiile adiacente unde se vor desfăşura activităţi specifice privind centralizarea datelor rezultate în urma procesului de votare. Pe lângă aspectele privind dotarea cu mijloace de primă intervenţie şi asigurarea căilor de evacuare şi intervenţie, pe timpul controlului se va verifica funcţionarea instalaţiei electrice în condiţii de exploatare la capacitate maximă, precum şi funcţionarea celei de a doua sursă de alimentare cu energie electrică aferentă clădirii.