Un tânăr, de 23 de ani, a încercat să se sinucidă, luni după-amiază, în timp ce se afla încarcerat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Acesta a fost arestat pe data de 20 aprilie, în cadrul unei anchete privind mai multe înşelăciuni cu metoda „accidentul”, iar după aproape o lună de arest a încercat să îşi pună capăt zilelor.
A desfăcut o bucată din pătura de pe pat şi a format un laţ şi a încercat să se spânzure. În celulă mai era un bărbat, însă acesta dormea şi nu a văzut ce pune la cale colegul său de arest. Poliţiştii care monitorizau zona au reuşit să intervină la timp şi l-au salvat pe tânăr, însă l-au transportat la spital pentru investigaţii mai amănunţite. Surse neoficiale susţin că acesta nu era la prima tentativă de suicid.
„O persoană aflată în stare de arest preventiv a încercat să se spînzure, luni după a amiază, fiind găsit la scurt de către poliţiştii aflaţi de serviciu în centrul de arest al IPJ. Pesoana în cauză a fost transportată la Spital pentru îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate nu au fost constatate încălcări ale procedurilor de lucru”, a declarat Daniel Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ.