Şeful RUNOS de la Spitalul Judeţean îi scrie ministrului Sănătăţii: Domnule Bănicioiu, consider că nu trebuie să mă jigniţi

Stelian AivanceseiŞeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean, Stelian Aivăncesei, a adresat o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioui, după ce acesta din urmă a apostrofat, vineri, în vizita făcută la Botoşani, conducerea unităţii spitaliceşti cu privire la concedierea a 70 de asistenţi medicali.

Iată conţinutul acesteia:

Domnule dr. Nicolae Banicioiu imi permit sa ma adresez dumneavoastra, prin aceasta scrisoare, deoarece dumneavoastra in calitate de ministru al sanatatii ati facut afirmatiile de mai sus, in fata presei, denigrandu-ma prin expresia „ dar a fost nevoie sa vin eu de la Bucuresti ca sa ii invat sa citeasca”, ori domnule Banicioiu in calitatea pe care o aveti, chiar daca ati fost si in campanie electorala, consider ca nu trebuie sa ma jigniti, ca trebuie sa verificati inainte de a face acuzatii asupra unei persoane care nu face parte din niciun partid politic existent in Romania, care in calitatea pe care o are (sef serviciu RUNOS in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani) nu face altceva decat sa respecte si sa aplice legislatia Romaniei in vigoare, chiar daca uneori pare a fi nedreapta.

Trebuie respectata si aplicata o legea adoptata de Parlamentul Romaniei, publicata in Monitorul Oficial dupa intrarea in vigoare a acesteia ?

Trebuia sa asteptam dupa intrarea in vigoare, 16 zile, sa vedem daca se aplica sau daca nu se initiaza   Ordonanta de Urgenta ?

Va intreb domnule ministru Banicioiu, daca persoana nemultumita de aplicarea unei legi va instiga ( in afara de a fi dat afara ) sa fiu impuscat, erati de acord ? Daca ati considerat ca nu are temei legal o lege, de ce abia dupa 16 zile de la intrarea in vigoare a acesteia s-a revenit cu o Ordonanta de Urgenta care se aplica dupa  2 zile (odata cu publicarea in Monitorul Oficial) ? Cine are majoritatea in Parlamentul Romaniei ? Cine guverneaza Romania ? Cine a adoptat Legea 53/2014 ? Dar Ordonanta de Urgenta 23/2014 ? Va dau numele lor asa cum au fost publicate in Monitorul Oficial: Legea 53/2014. (…)

like facebookDomnule ministru Banicioiu sa stiti ca am mai fost concediat de 5 ori, tot asa la indemnul unei persoane, chiar daca nu exista temei legal, chiar daca concedierile au fost  abuzive, in timpul guvernarii  PNL, PSD, PDL, dar in momentul in care instantele de judecata au anulat aceste concedieri, m-am adresat ministerului, insa niciodata un ministru nu a dat dispozitie pentru punerea in aplicare si respectarea acestora, desi erau definitive si irevocabile, iar acum dati dispozitie sa fiu dat afara. Pentru ce domnule ministru ? Pentru ca am aplicat o lege adoptata de Parlamentul Romaniei ? Pentru ca nu stiu sa citesc (asa cum citesc politicienii in campania electorala) dupa interesul unuia sau altuia, a unui partid ?  Desi sunt cetatean al acestei tari, nu ma intereseaza cine guverneaza, nu ma intereseaza cine  conduce aceasta tara, ca si partide, politicieni,  dar ma intereseaza ca prin politica care se aplica sa o duc mai bine ca cetatean, sa mi se respecte drepturile si libertatile, sa fiu mandru ca sunt roman, sa fiu protejat (asa cum sunt protejati cetatenii americani, germani, etc) de presedintele tarii mele, prim-ministrul tarii mele, ministrii, parlamentarii acestei tari, nu sa fiu concediat pentru ca asa vrea  ministrul sanatatii al tarii mele.

Am urmarit cu interes declaratiile dumneavoastra cu privire la Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani, am inteles ca ati dat dispozitii sa se angajeze toti asistentii a caror contracte au incetat ca urmare a Legii 53/2014, dar nu ati specificat cum, daca aceste persoane aveau contractele incetate.

Din cate stiu un spital este condus  conform prevederilor art. 178 alin. (1) din Legea 95/2006 – cu modificarile si completarile ulterioare, care  precizeaza

Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică.” , care conform aceleasi legi, dar la art. 179 prevede „Managerul este numit prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului transporturilor şi infrastructurii sau, după caz, prin act administrativ al conducătorului instituţiei, al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz.” in cazul de fata exista dispozitia presedintelui Consiliului Judetean Botosani, exista contract de managemet incheiat cu Consiliul Judetean care este ordonatorul principal de credite (ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 162 din 12 noiembrie 2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale care a stabilit cadrul legal privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe ale Ministerului Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare exercitării acestora ).

Atributiile managerului conform art. 182 din Legea  95/2006  sunt

1)În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice managerul are, în principal, următoarele atribuţii:

a)stabileşte şi aprobă numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare;

b)aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul spitalului;

c)aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal;

d)propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau reţea sanitară proprie;

d)propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în condiţiile prevăzute la art. 174;

e)numeşte, conform art. 183, membrii comitetului director.

e)numeşte şi revocă, în condiţiile legii, membrii comitetului director.

Deci are are atributii cu privire la personal, nu are atributii prin care sa i se impuna personal chiar si de catre ministrul sanatatii.

In Ordonanta de Urgenta 23/2014 nu se precizeaza nimic despre incetarile anterioare datei intrarii in vigoare a acesteia, introducad doua aliniate si anume aliniatul 5si aliniatul 5 precizand ca dupa aliniatul 5, ori domnul ministru aliniatul 5 a fost abrogat de Legea 53/2014, deci nu mai exista!!!

Domnule ministru Banicioiu sa stiti ca Legea 53/2014 putea fi aplicata din data de 27 aprilie 2014, data intrarii in vigoare, dar inainte de a se inceta aceste contracte de drept, s-a analizat impreuna cu toate sindicatele care au membrii din acest spital, modul cum se va aplica aceasta lege, pentru fiecare sectie, compartiment, etc si s-a hotarat ca dupa incetarea de drept a  celor 70 de contracte, ( pentru ca posturile sa devina vacante si sa se  poata scoate la concurs) un numar de 50 de asistenti sa-si continue activitatea cu contract individual de munca pe durata determinata pana la ocuparea posturilor prin concurs. Nu s-a luat pur si simplu masura fara a se analiza, ci s-au analizat toate situatiile, existand analize domnule ministru si stiindu-se cate persoane se vor pensiona dupa legislatia in vigoare (medici si asistenti) pana in anul 2020, dar aceste aspecte nu v-au interesat. In spitalul judetean isi desfasoara activitatea peste  900 de asistenti medicali, ori incetarea activitatii a 70 si continuarea cu 50(din cei 70) pana la ocuparea prin concurs, se poate domnule ministru.

In ziua in care dumneavoastra ati fost in vizita de lucru, eram la serviciu, iar daca erati interesat de aceste aspecte puteam fi chemat pentru a va explica modul cum s-a procedat si de ce s-a procedat astfel.

Incetarea de drept, (pentru ca asa prevede articolul 56 alin. 1) lit. (c) din Legea 53/2003 – Republicata – Codul Muncii,) prin deciziile inaintate tuturor salariatilor, s-a produs cu data de 15.05.2014, cu aceasta data asistentii nu mai aveau calitatea de salariat, deci din punctul meu de vedere Ordonanta de Urgenta 23/2014 nu poate fi aplicata in acest caz. Nu este vina noastra domnule ministru ca am aplicat o lege, ci este vina celor care nu au analizat impactul asupra unui spital, cand au adoptat si semnat o asemenea lege.

Este adevarat ca s-a trimis o adresa din partea ministerului semnata de catre un secretar de stat, dar din cate am citit eu, o adresa nu poate impune nerespectarea si neaplicarea unei legi domnule ministru.

Chiar in acea adresa se precizeaza „ in vederea mentinerii in activitate a asistentilor medicali care indeplinesc conditiile de varsta pentru pensionare, pana la ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacantate prin pensionare ori  ca sa poti scoate la concurs, trebuie sa fie vacantate (incetate contractele individuale de munca, care erau pe durata nedeterminata) si dupa aceea scoase la concurs, bineinteles daca exista finantare.

Cand am solicitat ministerului sanatatii aprobarea pentru scoaterea la concurs a unor posturi pentru UPU, s-a raspuns dupa 6 luni precizandu-se ca ordonanta este neconstitutionala, ori Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionala ordonanta dupa circa 5 luni de cand am facut solicitarea.

Domnule ministru problemele au inceput sa apara in momentul comasarii, cand spitalele care au devenit sectii, inainte de comasare au fost declasificate si au fost subfinantate de catre  Casa de Sanatate, acumuland datorii pe care le-a achitat acest spital judetean. In anul 2012, imediat inainte de alegeri a fost data ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale prin care au fost majorate salariile astfel:

– cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012

dar serviciile achitate de catre Casa de Sanatate nu au fost majorate cu aceste procente.

S-au majorat preturile pentru utilitati, medicamente, dar pentru serviciile efectuate de catre spital, Casa de Sanatate nu plateste nimic in plus. Nu trebuie sa ai studii economice ca sa-si dai seama de ce se aduna arierate, de ce nu se poate imbunatati activitatea unui spital, ori chiar in Ordonanta de Urgenta nr. 23 / 2014 ati motivat – datorita subfinantarii deci recunoasteti ca exista subfinantare, dar nu se face nimic pentru a nu mai exista acest aspect, desi banii care sunt colectati pentru sanatate ar fi probabil de ajuns. (…)

 

Va informez domnule ministru ca imi asum tot ce am facut in functia pe care o detin, nu fac politica nici unui partid, respect legile tarii, respect functiile statului, dar doresc ca si cei care reprezinta trecator aceste functii sa ma respecte in calitate de cetatean al  acestei tari – Romania.

 

Cu respect,

              Stelian Aivancesei –cetatean al Romaniei

 

P.S. Aceasta scrisoare deschisa, reprezinta punctul de vedere al subsemnatului pe care mi-l asum.

One thought on “Şeful RUNOS de la Spitalul Judeţean îi scrie ministrului Sănătăţii: Domnule Bănicioiu, consider că nu trebuie să mă jigniţi

  1. N-ati inteles ca Banicioiu face campanie electorala PSD-ului , n-are habar de legile statului, e doar o unealta a rusinii care se numeste POLITICIANISMUL din guvernarea pontista!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *