Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, Alianța PSD- UNPR-PC ar obține jumătate din voturile exprimate de botoșăneni, estimează un sondaj de opinie realizat de Institutul Național pentru Evaluare și Strategie (IRES). Social-democrații ar fi urmați la mare distanță de PNL, care ar obține 22% din voturi. De remarcat însă că sondajul a fost realizat înainte de clarificarea candidaturii maestrului Mircea Diaconu, acesta nefiind inclus în variantele prezentate alegătorilor, pentru Parlamentul European. PDL s-ar situa pe locul al treilea cu doar 10% din opțiunile alegătorilor botoșăneni care s-ar prezenta la urne la alegerile pentru Parlamentul European. În afara podiumului, pe locul patru, s-ar afla Partidul Poporului -Dan Diaconescu, cu 4% dintre opțiunile exprimate de respondenții sondajului IRES. Partidul Mișcarea Populară, susținut de președintele Traian Băsescu, s-ar afla abia pe locul al cincilea, cu doar 3% dintre opțiuni, adică foarte puțin peste marja de eroare a sondajului și la egalitate cu Forța Civică – partidul reprezentat de fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.
PSD votat de cei interesați de politică
Sondajul IRES a analizat intenția de vot pentru partidele politice și prin raportare la gradul de interes pe care îl manifestă alegătorii.
Alianța PSD- UNPR-PC ar obține 62% din voturi, în timp ce intenția de vot pentru PNL ar fi de doar 14%, iar pentru PDL de doar 4%. De asemenea, social-democrații ar obține un rezultat mai mare și la nivelul alegători- lor care declară că sunt interesați sau foarte interesați de alegerile pentru Parlamentul European. Raportat la acest grup de persoane, Alianța PSD-UNPR-PC ar obține rezultate cuprinse între 55 și 56%, în timp ce PNL ar avea același rezultat obținut la nivel general, respectiv 22%. Social-democrații votați preponderent în mediul urban. În pofida percepției că electoratul PSD s-ar afla preponderent în zona rurală, sondajul IRES arată că, dimpotrivă, social-democrații ar obține un scor ceva mai bun în mediul urban, comparativ cu rezultatele obținute la nivelul întregului județ.
Astfel, în rândul alegătorilor care locuiesc la oraș, Alianța PSD- UNPR-PC ar obține 52% din voturi, respectiv cu două puncte procentuale mai mult decât scorul general, obținut la nivel de județ. Și PNL ar obține un rezultat ușor mai bun în mediul urban, respectiv 23% față de 22% pe întreg județul.
În schimb, PDL ar întruni un scor mai mic în orașe, de numai 8%, față de 10% pe județ. Sondajul a fost realizat de Institutul Național pentru Evaluare și Strategie (IRES) în perioada 27-29 aprilie 2014, pe un eșantion de 1.511 persoane cu vârsta de peste 18 ani și cu domiciliul în județul Botoșani. Marja de eroare este de ±2,6%. Aplicarea chestionarelor s-a făcut prin metoda CATI (Computer Assited Telephone Interviewing).
Sursa: comunicat PSD