Primarul Portariuc invită botoşănenii la Crosul primăverii

cros3Având în continuare dorința de a promova excelența atât la nivel intelectual, cât și fizic,  Primăria municipiului Botosani va organiza în data de 18 mai, cel mai important eveniment sportiv al primăverii: “CROSUL PRIMĂVERII” – Botoșani, ediția 2014.

 „Prin această acțiune dorim să promovăm un stil de viață sănătos și să întărim ideea că practicarea unui sport este necesară atât pentru menținerea unui echilibru fizic și psihic, cât și ca mijloc de dezvoltare socială a cetățenilor. Invit pe această cale toți cetățenii care doresc să ne fie alături, copii cu vârsta de  peste 12 ani și adulți,  să se înscrie la competiție, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

like facebook

Iata regulamentul competiției, eveniment desfășurat duminică, 18 mai 2014.

REGULAMENT  Participanții vor trebui să respecte următorul regulament de concurs:

Art.1. ORGANIZATORII COMPETIȚIEI

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BOTOȘANI organizează competiția „CROSUL PRIMĂVERII”, ediția 2014.

Competitia  se va derula cu respectarea prevederilor cuprinse în prezentul regulament.

Art.2.  DESFĂȘURAREA COMPETIȚIEI

2.1. DATA DE DESFĂȘURARE:  18 mai 2014-ora 10.00.

2.2. TRASEUL de concurs – aproximativ 3 km.

            START din fața Primăriei (Piața Revoluției) – Strada Cuza Vodă – Calea Națională–

Întoarcere E-ON Energie Moldova – Calea Națională-Strada Cuza Vodă- SOSIRE Primăria Mun.Botoșani.

2.3. PUNCTELE DE CONTROL intermediare: Pe traseul ambelor probe vor exista puncte de control prin care toți concurenții sunt obligați să treacă (în caz contrar urmând a fi descalificați):

1. E-ON Energie Moldova   2. Stadionul Municipal Botoșani

2.4. PUNCTELE DE ALIMENTARE CU APĂ:

Stadionul Municipal Botoșani / Primăria Mun. Botoșani.

Art. 3. MECANISMUL COMPETIȚIEI

3.1. Concursul se va desfăşura  în Botoșani pe traseul menționat și se adresează persoanelor fizice de orice naționalitate, sex și au vârsta de peste 12 ani.

3.2. ÎNSCRIEREA LA CONCURS: Pentru a participa la competiție concurenții trebuie să completeze formularul de înscriere la Primăria municipiului Botoșani- Camera 2 și pe site-ul Primăriei http://www.primariabt.ro/, unde se poate consulta și Regulamentul concursului. În formularul de concurs își vor furniza datele personale (nume, prenume, telefon, e-mail).

Înscrierile pentru cursă se pot face până vineri, 16 mai a.c., orele 14.00.

3.3. PROGRAMUL COMPETIȚIEI:

09.00 – 10.00 – adunarea participanților.

10.00 –11.00   –  desfășurarea competiției.

11.30              – premierea câștigătorilor.

3.4. CÂȘTIGĂTORII vor fi desemnați în ordinea sosirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *