În perioada 12-16 mai, Colegiul Național „A. T. Laurian” va găzdui cea de-a treia reuniune de proiect dintr-o serie de șapte, din cadrul parteneriatului școlar proiect multilateral Comenius: ”Play or anthems share our traditions” la care participă profesori și elevi din: Turcia, Grecia, Irlanda de Nord, Polonia, Bulgaria și Italia.
Tematica reuniunii este legată de imnurile naționale, imnul de stat al României, tradiții și obiceiuri locale. În cadrul reuniunii vor fi prezentate materialele realizate de elevi cu ajutorul profesorilor. Evenimentul oferă elevilor și profesorilor oportunitatea de a-și exersa competențele lingvistice și de a interacționa cu persoane din medii educaționale diferite.
Proiectul propune identificarea faptelor istorice prin intermediul muzicii imnurilor, învățarea unor lucruri noi despre trecutul și istoria națiunilor implicate în proiect, cultivarea respectului pentru valorile naționale: imnurile naționale, trecutul, limba națională dar și alte valori autentice, reactualizarea activității muzicienilor, scriitorilor și compozitorilor, conectarea generațiilor pentru a afla mai multe informații despre istoria comună, întărirea legăturilor europene, creșterea motivației de a învăța limbi străine, îmbogățirea cunoștințelor despre tradițiile, cultura și identitatea națională a altor țări, promovarea valorilor europene: toleranța, altruismul, respectul, egalitatea și comunicarea.
Din programul reuniunii fac parte următoarele activități: întâlniri cu oficialități, prezentarea sistemului educațional din România, prezentarea Colegiului Național „A. T. Laurian”, interpretarea imnului de stat al României de către elevii români și străini, interpretarea imnului României de către elevii români (Corala Colegiului Național „A. T. Laurian”), sesiuni de „spargerea gheții”, vizite de documentare, ateliere de lucru, Povestea imnului meu – sesiune de dezbateri, spectacol artistic – realizat de elevii Colegiului Național „A. T. Laurian”, sesiuni de evaluare, potrivit reprezentanţilor Colegiului Naţional „A.T.Laurian”.