Primăria Municipiului Botoşani, prin consilierii de la Serviciul Management Proiecte și Cabinetul Primarului, a sărbătorit Ziua Europei la Centrul social de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc social, din Parcul Tineretului.
Activitatea, la care au participat toţi cei 24 de copii care beneficiază în prezent de serviciile Centrului, şi-a propus să îi familiarizeze pe copii cu simbolurile şi valorile europene şi cu principiul unităţii în diversitate ce stă la baza construcţiei europene.
Într-un cadru nonformal, copiii au avut ocazia să afle principalele caracteristici ale statelor membre ale Uniunii Europene şi împreună au realizat un trenuleţ simbolizând istoria aderării statelor la Comunitatea Europeană.
Pentru implicarea în activitate, copiii au fost răsplătiţi cu rechizite şcolare oferite de municipalitate şi o surpriză dulce – un tort asigurat de Centrul Europe Direct Botoşani.
Centrul social din Parcul Tineretului a fost reabilitat şi dotat pentru activităţi de tip after school în cadrul unui proiect european derulat de Primăria Municipiului Botoşani.