Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a trebuie să vizeze şi o limba străină, iar Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă testarea acestei competenţe, însă nu în 2014 şi nici anul viitor, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministrul a precizat, în acelaşi context, că testarea competenţelor într-o limbă străină va fi introdusă, anul acesta, la evaluarea elevilor de clasa a VI-a, fiind vorba despre o premieră.
„Nu evaluăm competenţa într-o limbă străină decât la bacalaureat. În acest an, încercăm la testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva, până acum nu aveam. Dar nu este un examen, ci un test, la evaluarea de clasa a VI-a. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină şi de mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru„, a spus Pricopie, la dezbaterea cu tema „Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din România. Provocări şi oportunităţi pentru actualele politici educaţionale”, organizată de FSLI.
Remus Pricopie a subliniat că testarea competenţelor într-o limbă străină va trebuie făcută, gradual, şi la clasele mai mici.
„Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a. Încet, gradual, va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici. Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a. Am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a III-a. În urma discuţiei cu colegii din minister, am spus: ‘Hai, mai întâi, să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari’. Ei, pe hârtie, există, dar în practică, atunci când te duci în anumite zone izolate, constaţi că nu există„, a mai spus ministrul Educaţiei.
Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a. Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog.
Notele la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a, în schimb, contează la media pentru admiterea în liceu.
Sursa: REALITATEA.NET