PSD consideră că primirea fostei judecătoare a Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru, în PNL Botoșani este un nou pas spre ”Coaliția Băsescu”. Liderii social-democrați sunt de părere că atragerea unui nume atât de important din anturajul președintelui Traian Băsescu de partea liberalilor botoșăneni arată încă o dată că Florin Țurcanu, alături de Crin Antonescu urmăresc formarea unei coaliții împreună cu președintele Traian Băsescu.
Doina Federovici, șefa de campanie a PSD Botoșani a declarat că ”Aspazia Cojocaru reprezintă votul care în 2012 a înclinat balanța. Cu ajutorul ei, Traian Băsescu a revenit la Cotroceni iar 7,4 milioane de voturi ale românilor au fost aruncate la coșul de gunoi. Botoșănenii merită să afle pe cine primește Țurcanu în partid”.
Înscrierea Aspaziei Cojocaru în PNL, o cunoscută susținătoare a președintelui Băsescu, vine în contextul în care, același partid l-a exclus de pe listele pentru Parlamentul European pe Mircea Diaconu. Mircea Diaconu este cunoscut ca unul dintre cei mai vehemenți oponenți ai lui Traian Băsescu și a regimului său.
”Mircea Diaconu a ieșit din PNL, și pe ușa din spate intră Aspazia Cojocaru. Mircea Diaconu rămâne unul dintre cei mai înfocați adversari ai regimului Băsescu. Însă, Aspazia Cojocaru va intra în istorie ca judecătoarea a cărui vot a cântărit mai mult decât cele 7,4 milioane de voturi ale românilor”, a susținut senatoarea social-democrată.
Social-democrații susțin că adeziunea Aspaziei Cojocaru la PNL este încă un semn că pe plan național, liberalii, sub conducerea lui Crin Antonescu se reorientează către o coaliție cu PDL, PMP, PNȚ-CD, Forța Civică și Noua Republică. Aceștia sunt de părere că reconfigurarea forțelor de pe scena politică prevestesc chiar susținerea lui Crin Antonescu pentru Cotroceni în schimbul numirii lui Traian Băsescu pentru un mandat de premier, după alegerile prezidențiale.
”Coaliția Băsescu prinde curaj. Și dintre toate județele țării, tocmai la Botoșani, Antonescu și Băsescu își dau mâna. Chiar dacă la nivel central purtătorii de cuvânt spun altceva, Țurcanu a declarat clar și răspicat, că o va primi fără nicio ezitare în rândurile PNL pe Aspazia Cojocaru. Alături de UNPR și PC vom continua să îi reprezentăm pe cei 7,4 milioane de români care au votat în 2012 demiterea lui Traian Băsescu. Mai mult, alianța PSD-UNPR-PC, va duce mai departe lupta împotriva regimului Băsescu și reconstrucția României. Noi nu abandonăm cursa la jumătate”, a încheiat Doina Federovici.
Sursa: comunicat PSD