Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România celebrează, pe 5 mai, Ziua internațională a moașelor și Ziua internaționalăa asistenților medicali (12 mai) printr-o serie de evenimente și activități derulate în perioada 5-12 mai atât la nivel național cât și la nivelul filialelor, în cadrul Săptămânii asistenților medicali generaliști, a moașelor și a asistenților medicali.
Tema acestei serii de evenimente, preluată de la Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN), este “Asistentul medical o forță pentru schimbare, o resursă vitală pentru sănătate”.
Ziua internațională a moașelor este sărbătorită în întreaga lume din anul 1992, la inițiativa Confederației Internaționale a Moașelor (ICM). Tema anului 2014, axată pe rolul pe care îl au moașele în cadrul serviciilor de sănătate, este “Moașele: schimbă lumea, câte o familie pe rând”.Mesajul purtat de slogan subliniază contribuția acestei profesii la schimbarea familiilor, comunităților și întregii omeniri prin salvarea vieților mamelor și copiilor.
Ziua internațională a asistenților medicali a fost lansată în anul 1974 la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali. Data de 12 mai a fost aleasă ca un omagiu pentru Florence Nightingale, considerată întemeietoarea serviciilor de îngrijiri moderne. Tema anului 2014, “Asistentul medical o forță pentru schimbare, o resursă vitală pentru sănătate”, subliniază faptul că sănătatea populației depinde în foarte mare măsură de concordanța între nevoile de servicii de îngrijiri și numărul, pregătirea corespunzătoare, profesionalismul și gradul de motivație al asistenților medicali din întreaga lume.
Ambele teme subliniază importanța serviciilor oferite de moașele și de asistenții medicali atât la nivel local cât și global, și sunt aliniate Obiectivelor 4 și 5 de dezvoltare ale mileniuluicare stabilesc indicatori de reducere a mortalității infantile și de îmbunătățire a sănătății materne.
De asemenea, fiecare temă reprezintă o pledoarie pentru nevoia de pregătire profesională adecvată prin programe educaționale de bază și continuie, în acord cu reglementările internaționale de exercitare a acestor profesii, cu dinamica dezvoltării lor și cu nevoile de servicii de sănătate specifice fiecărui context.
În mesajul adresat membrilor OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte, președintele organizației, subliniază următoarele:
“Evoluția profesiilor de moașă și de asistent medical a cunoscut un salt uriaș în ultimele decade. Cercetarea în domeniul îngrijirilor, tehnologia informațiilor și comunicațiilor, servicii bazate pe dovezi, aparatură și echipamente medicale extrem de performante, sunt câteva din domeniile și provocările profesionale care au contribuit la dinamica dezvoltării profesiilor noastre. Acestea reprezintă atât provocări ce ne obligă la dezvoltare profesională continuă, cât și surse de continuă satisfacție profesională pe traseul spre excelență, individual și organizațional.
Am ales, și practicăm cu multă dăruire, profesii de o responsabilitate imensă în ceea ce privește respectarea dreptului la sănătate al populației… suntem o forță privind îmbunătățirea continuă a politicilor de sănătate, suntem o resursă cu adevărat vitală pentru sănătatea populației… Săptămâna asistenților medicali generaliști, a moașelor și a asistenților medicali este o săptămână omagială fiecare dintre noi, pentru echipele de profesioniști pe care le reprezentăm, pentru organizația profesională din care facem parte. Este săptămâna noastră, în cadrul căreia aducem în atenție profesionalismul, profesia, și contribuțiape care o avem în asigurarea sănătății populației”.
Având aceste repere, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România organizează în perioada 5-12 mai mese rotunde, simpozioane, conferințe, și alte acțiuni locale și naționale.