Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu îi cere lui Ţurcanu, printr-o scrisoare deschisă, să urgenteze preluarea casei lui Enescu de la Mihăileni

Mihai Razvan UngureanuPreşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Unugureanu, îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, să urgenteze demersurile pentru preluarea şi refacerea casei din Mihăileni în care a copilărit compozitorul George Enescu.

Ungureanu a transmis, vineri, o scrisoare deschisă, pe care v-o redăm integral:

like facebookStimate domnule Preşedinte,

Administraţi unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale României. Botoşani este încă un loc în care trecutul trăieşte prin prezent, o zonă în care istoria, tradiţia şi cultura vremii noastre se împletesc într-un chip atât de preţios! Este chiar mesajul pe care instituţia pe care o conduceţi îl transmite României şi lumii întregi.

Partidul Forţa Civică, al cărui Preşedinte sunt, se alătură eforturilor dumneavoastră, dar şi demersurilor Campaniei Internaţionale “Salvaţi Casa memorială George Enescu din Mihăileni”, pentru a restitui culturii româneşti şi publicului larg unul dintre edificiile sale reprezentative. Vă adresăm rugămintea şi ne afirmăm sprijinul în urgentarea evaluării şi achiziţionării Casei Memoriale George Enescu din Mihăileni, pentru a confirma triumful dreptăţii în patria marelui compozitor.

Avem convingerea că imobilul pedepsit cu atâta nedreptate de istorie şi de nevoi va deveni, prin forţele noastre unite, un obiectiv important pentru turismul cultural, o piesă de arhitectură reprezentativă pentru satul românesc nordic de secol XIX şi, nu în ultimul rând, însemnul respectului şi al responsabilităţii societăţii noastre faţă de George Enescu.

Vă mulţumim! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *