Trupa de dans G Power alături de organizaţia de tineret a PSD Botoşani au organizat, marţi după-amiază, un flashmob în faţa cinematografului Unirea.
La acţiune au participat mai mulţi tineri ce au prezentat diferite dansuri moderne. O parte din copii care erau în zonă s-au alătuat dansatorilor şi au întreţinut spectacolul. Printre invitaţi s-au numărat şi primarul Ovidiu Portariuc precum şi viceprimarul Cosmin Andrei.
” Mă bucur că sunt atât de mulţi tineri în Botoşani care practică dansul. Este o formă primară de comunicare, una dintre formele esenţiale şi mă bucur că se lase deoparte orice fel de limită, politică, etnică, de vârstă şi reuşeşte să adune toată lumea. Acţiunea este iniţiată şi sprijinită de TSD şi facem tot posbilul să îi sprijinim pe membrii formaţiei G Power acolo unde au competiţii”, a declarat Ovidiu Portariuc.