O fundaţie din Statele Unite ale Americii a donat echipamente de baseball pentru echipa de la Clubul Sportiv Şcolar. Donaţia a ajuns la Primăria Botoşani din partea Fundaţiei „Pitch in For Baseball”, în urma demersurilor făcute de Deborah Buckley, voluntar american din Corpul Păcii, care a lucrat ani la rând la Botoşani.
„Vreau să mulţumim prietenilor noştri din Statele Unite, în mod special Deborei Buckley, voluntar Peace Corp, care a desfăşurat o activitate inclusiv în municipiul Botoşani şi care nu ne-a uitat şi lui Don Lothrop, un alt american care iubeşte România. Cei doi au făcut posibil ca aceste echipamente să ajungă la clubul din Botoşani, primul club din România, înfiinţat la începutul anilor 90„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Echipamentele de baseball au fost predate antrenorului Mihai Dreţcanu, care a spus că acestea sunt necesare pentru sportivi.
„Astfel de echipamente nu se prea găsesc în România. Din câte ştiu, în Bucureşti este un magazin. Numai o mănuşă costă peste 100 USD„, a spus Dreţcanu.