Forţa Civică a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare într-un mod inedit. Reprezentanţii organizaţiei judeţene au organizat, sâmbătă, un marş pe străzile din municipiul Botoşani. La acţiune au participat cei doi candidaţi din partea organizaţiei, Dainel Botezatu şi Oana Elena Saucă precum şi preşedintele Cristian Roman.
Aceştia au mers pe biciclete, alături de mai mulţi tineri, de la sediul partidului urmând un traseu prestabilit pe Bulevardul Mihai Eminescu, strada Marchian, Cuza Vodă, Pietonalul Unirea şi au revenit la sediu.
Preşedintele formaţiunii politice, Cristian Roman, a precizat că a vrut să fie o lansare diferită pentru că ei sunt diferiţi şi reprezintă o alternativă la clasa politică care a dezamăgit până acum.
” Am ales un alt mod de participa la campania electorală pentru că şi noi suntem altfel. Suntem, cum s-ar spune într-o limbă de circulaţie europeană, open mind. Credem că putem fi alternativa de care au atâta nevoie românii, cu atât mai mult cu cât încrederea în clasa politică a ajuns la cote dezastroase. Forţa Civică are oameni care nu sunt compromişi politic şi foarte mulţi tineri care şi-au ros coatele pe băncile facultăţilor. Cred că botoşănenii şi românii pot avea încredere în Forţa Civică. Fiecare vor pe care îl vor da partidului va însemna o palmă dată politicienilor care au primit totul de la cetăţeni până acum şi nu au făcut decât să îşi bată joc de nevoile şi aşteptările acestora. Ţinta noastră la nivel naţional este doi europarlamentari”, a declarat Cristian Roman, preşedintele FC.