Licitaţia privind închirierea celor şapte spaţii din Centrul Vechi a avut loc vineri, cu participarea a aproape zece agenţi economici. Primarul Ovidiu Portariuc susţine că trei spaţii au fost închiriate deja în urma licitaţiei, două pentru alimentaţie publică şi unul pentru un magazin de cosmetice italian.
„A mai fost un al patrulea care urmează să revină, pentru că era un singur participant şi nu se putea adjudeca cu un singur participant. Peste 15 zile se va relua procedura pentru celelalte trei spaţii. Cei care au închiriat pentru alimentaţie publică vom vedea ce vor face: cafenea, pizzerie„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.