Aproximativ 60 de persoane, reprezentanţi ai Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, Asociaţiei Persoanelor Fără Loc de Muncă şi Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ,,Europrotect Consum” au pichetat, joi, sediul Prefecturii pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de relaţiile contractuale pe care le au cu societăţile Modern Calor şi Nova Apaserv.
Oamenii aşteptau şi vizita la Botoşani a preşedintelui ANRSC, însă acesta şi-a programat delegaţia cu o zi mai târziu, vineri. Protestatarii se declarau nemulţumiţi de facturile primite la Modern Calor, deşi nu au centrale proprii precum şi de repartizarea pierderilor la Nova Apaserv.
” Din discuţiile purtate de către domnul preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Locatari, în comunicatul care s-a emis, noi am fost anunţaţi că astăzi se va prezenta preşedintele ANRSC. Dacă dumnealui a considerat că nu suntem competeţi să discutăm, trebuia să fim anunţaţi. Noi vrem să abordăm două puncte importante, Modern Calor referitor la costurile consumului comun, iar al doile punct îl reprezintă o problemă cu Nova Apaserrv, repartizarea pierderilor de apă. S-au încercat mai multe variante din partea Consiliului Judeţean şi sunt multe neclarităţi. Nimic nu este stabilit după contracte ferme, totul este după ureche”, a declarat Ioan Balan, preşedintele Asociaţiei nr 1.
One thought on “Oameni scoşi în stradă de facturile la utilităţi”