Crosul Primăverii va fi organizat pe 18 mai, iar primarul municipiului Botoşani speră într-o prezenţă numeroasă. Cu această ocazie, el i-a invitat şi pe liderii PNL şi PDL Botoşani să participe la această competiţie. Portariuc va participa la cros, care va începe la ora 10,00, şi este convins că poate să câştige competiţia având în vedere că a practicat sport de performanţă. Potrivit edilului, traseul va fi de aproximativ 2 kilometri, cu start din faţa Primăriei Botoşani, pe traseul Calea Naţională până la sediul IRE şi întoarcere pe Calea Naţională.
„De obicei, atunci când mă înscriu obişnuiesc să câştig competiţia, lăsând şi modestia la o parte. Voi alerga cu siguranță şi voi invita şi nişte colegi să alerge. Eu invit în mod oficial atât pe domnul Florin Ţurcanu cât şi pe domnul Cătălin Flutur să vină să alerge alături de noi la acest cros al primăverii, alături de botoşăneni, să fim şi noi printre participanţi. Chiar îi aştept şi cred că domnul Ţurcanu va răspunde pozitiv pentru că trebuie să fim alături de botoşăneni. Voi fi cu siguranţă înaintea dumnealui. Sunt sportiv şi am făcut sport de performanţă„, a mai spus Ovidiu Portariuc.
La cros pot participa copii cu vârste de peste 12 ani şi adulţi.
Ar trebui sa alerge alesii nostri chiar pe Primaverii