Reporterii cotidianului Buna Ziua Iaşi au scris despre politistul din cadrul Sectiei 3, inca de anul trecut • Omul legii abia se intorsese din cea de-a doua misiune internationala • Rezultatele deosebite pe care le-a obtinut au fost remarcate in Marea Britanie • Marian Stefan Muraru a fost laudat atat de politistii din Anglia, cat si de seful Politiei Romane, chestorul Petru Toba
Un politist din Iasi s-a remarcat in Marea Britanie. Marian Stefan Muraru a plecat, pentru a treia oara, intr-o misiune internationala, in Regatul Unit al Marii Britanii. Politistul a fost invitat sa participe la misiune, tocmai datorita rezultatelor deosebite pe care le-a inregistrat in misiunile anterioare. Prima data, i-a invatat pe colegii din Anglia cum sa identifice hotii de buzunare romani, dar si modul de operare al infractorilor romani, iar a doua oara a fost chemat special de sefii politiei din Marea Britanie, pentru a participa la o ancheta ce viza destructurarea unei retele infractionale ce se ocupa cu furtul de cupru. Anul trecut fusese chemat pentru a treia oara, insa a refuzat misiunea, pentru ca devenise proaspat tatic. Intr-un interviu acordat reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI, mentiona ca pe viitor este dispus sa plece din nou, pentru ca a ramas impresionat de modul de lucru si profesionalismul politistilor pe care i-a intalnit. In luna aprilie a acceptat pana la urma o noua misiune, ce va dura trei luni.
„Un politist din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi desfasoara o misiune internationala pentru o perioada de trei luni. A mai reprezentat IPJ, cu mandrie, si in alte doua misiuni internationale. Spre exemplu, in perioada 07.01 – 05.04.2013 s-a deplasat la Londra, în Regatul Unit al Marii Britanii, unde a participat la o misiune operativa pe linia combaterii furturilor din mijloacele de transport în comun, alaturi de alti doi ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane„, a declarat subinspector Alexandru Chelaru, purtator de cuvant al IPJ Iasi.
Ofiterul de investigatii criminale si-a inceput activitatea ca politist la Inspectoratul de Politie Judetean Botosani in 2004, iar din 2010 lucreaza in cadrul IPJ Iasi, scrie Buna Ziua Iaşi.