Un tânăr de 22 de ani care conducea, sâmbătă dimineaţă, un Ford Mondeo pe strada Săvenilor, şi care a rupt un gard şi un stâlp de iluminat a fost sancţionat de Poliţie. Acesta a părăsit locul accidentului, însă s-a prezentat, după nouă ore la Poliţie, spunând că el este autorul accidentului.
Petru Agrigoroaie a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Faţă de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 765 de lei.
Totodată, în cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.